Activitate

ian.
Prefectul Otrocol poate să îndrepte o anomalie administrativă marca Nicolae Bacalbașa!
Stanga George0 comentarii Uncategorized
O anomalie a administratiei judetene ar putea fi indreptata printr-o decizie a Prefecturii Galati. Sub presiunea pe care am exercitat-o la finele lunii decembrie, prefectul Dorin Otrocol pare sa fi inteles un lucru evident – acela ca avem de a face cu o hotarare ilegala a Consiliului Judetului, o hotarare prin care Bacalbasa si sleahta lui pesedista incercau sa isi mai acorde o serie de beneficii, de data aceasta privind consumul de carburant.

dec.
Cine se aseamănă se adună
Stanga George0 comentarii Uncategorized
Pesediștii se acoperă între ei pe banii gălățenilor. Prefectul obedient Dorin Otrocol își arată încă o dată lipsa de respect față de gălățeni.

dec.
Strategia de dezvoltare a județului Galați, un studiu neserios și prost documentat
Stanga George0 comentarii Comunicate
Săptămâna trecută, conducerea Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi a reuşit ca, în cele din urmă, să facă publică Strategia de Dezvoltare a judeţului pentru perioada 2015-2020. După cum o arată și titlul strategiei, aceasta apare cu un an întârziere. Deja anul 2015 al acestui plan de dezvoltare a fost pierdut din cauza incapacității conducerii CJ să livreze acest document mai devreme.

nov.
Județul Galați a ajuns terenul de încercare al PSD-ului. Se dorește, din ceea ce am observat în ultimul timp, impunerea unui nou stil de administrație publică – cel al lucrului de mântuială și al profitului maxim pentru partid. Adică un soi de dictatură județeană pentru social-democrați.