Header widget area left
Header widget area right

PNL își respectă rolul de partid care susține mediul privat

Stanga George
0 comentarii
Comunicate

Am atras atenţia, alături de colegii din PNL, că măsurile guvernului PSD pe termen mediu vor crea o presiune din ce în ce mai mare asupra mediului de afaceri, aruncând în cele din urmă întreaga povară pe umerii întreprinzătorilor privaţi. Ca partid liberal, PNL nu poate asista la acest asalt al social-democraţilor asupra mediului privat din România, cel care contribuie consistent la economia românească.

Deja s-au înregistrat o serie de reacţii la nivelul sectorului privat după măsurile luate de guvernarea Dragnea – Grindeanu. Am văzut cum la Urziceni o fabrică de textile a fost închisă, azi citeam cum în Piteşti o altă companie disponibilizează 800 de oameni.

În aceste condiţii este rolul PNL să apere interesele întreprinzătorilor şi investitorilor din România şi implicit, interesele românilor. Alături de colegii din PNL am iniţiat un proiect de lege care prevede o serie de facilităţi fiscale pentru mediul de afaceri, prin care să fie redusă povara de pe umerii acestora.

Una dintre principalele măsuri propuse este cea prin care recomandăm ca nivelul cotei de impozitare să scadă de la 16% la 10%, ceea ce va duce la o creştere a venitului net şi va ajuta la reducerea poverii fiscale pentru angajator. Alte măsuri prevăzute sunt cota de contribuţii de asigurări pentru indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate: 0,3% şi cotele de contribuţii pentru şomaj: 1% pentru contribuţia individuală şi 0 pentru angajator.

Sper ca parlamentarii, indiferent de formaţiunea din care fac parte, să susţină această iniţiativă şi să acorde un sprijin real mediului privat din ţara noastră.

Expunere de motive

17b057EM

Forma proiectului

17b057FG

Comments are closed.