Header widget area left
Header widget area right

Noutăți din campania „Ghidul locatarului de la bloc – Informează-te corect!”

Stanga George
0 comentarii
Comunicate

Am fost prezenţi în ţiglina, în zona Arcada, pe bulevardul George Coșbuc, în zona blocurilor M2 şi M3, pe strada Regiment 11 Siret şi la inelul de rocadă.

Încercăm, aşa cum am promis, să acoperim toate zonele oraşului nostru, să discutăm cu cât mai mulţi dintre dumneavoastră, să reuşim să prezentăm în amănunt drepturile pe care le avem ca membri ai asociaţiilor de proprietari şi căile prin care putem înlătura abuzurile la care suntem supuşi.

Mă bucur că, iată, la sfârşitul primei săptămâni, mulţi dintre cei cu care am discutat ne-au vizitat la corturi, chiar dacă părăsisem zona în care locuiesc, pentru a cere şi mai multe detalii. Mai mult, pentru una dintre asociaţii, locatarii, aşa cum legea le permite, de această dată fiind bine informaţi şi prea puţin dispuşi să mai facă vreun compromis, au cerut deja întrunirea adunării generale a proprietarilor pentru a-i cere administratorului constituirea unui fond de garantare.

La o altă asociaţie adunarea generală a proprietarilor a mandatat preşedintele, ca reprezentant al comitetului executiv, să facă toate demersurile în vederea eliberării din funcţie a administratorului, persoană care nu-şi mai îndeplinea de mult atribuţiile, dar care îşi încasa fără nicio remuşcare salariul.

Am discutat despre preţul nejustificat la apă rece, despre faptul că apa caldă numai caldă nu e, deşi de facturat aşa este facturată, despre cum putem rezolva problema câinilor, despre administratorii care dispar, nu de puţine ori, împreună cu încasările.

Am reuşit să cooptăm două organizaţii care să ne sprijine în vederea adopţiei câinilor fără stăpân, de comun acord cu locatarii zonei în care aceştia sunt în număr mai mare, iar în următoarea perioadă ne vom axa pe asigurarea de suport juridic persoanelor fără datorii care nu pot beneficia, datorită terţilor locatari ai condominiului de serviciile plătite.

Ideea acestei campanii de informare a pornit în momentul în care fiul meu, unul dintre cei mai înfocaţi susţinători pe care îi am, m-a întrebat de ce nu mai avem nici măcar apă rece. Atunci i-am răspuns că nu ştim să ne batem suficient pentru drepturile noastră, iar furia unei neputinţe impuse de un sistem lăsat de izbelişte s-a transformat în dorinţa de a nu mai fi niciodată pus în situaţia să răspund unei astfel de întrebări, nici eu şi nici un alt părinte.

Aşa că voi continua să mă întâlnesc cu dumneavoastră şi vă invit să vă alăturaţi echipei care devine din ce în ce mai numeroasă, să fiţi dumneavoastră înşivă repere în informarea vecinilor, prietenilor, cunoştinţelor. De asemenea vreau să le mulţumesc tuturor voluntarilor care ni s-au alăturat, tuturor celor care ne-au oferit sugestii, tuturor celor care ne semnalează, zilnic, probleme cu care se confruntă în cartierul în care locuiesc.

Nu uitați ca puteți afla mai multe informații despre campanie şi pe site-ul http://stangageorge.ro/ghidul-locatarului, dar şi pe pagina de Facebook George Stanga. Aștept întrebările şi sugestiile dumneavoastră.

„Un cetăţean informat este un cetăţean puternic!”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>