Header widget area left
Header widget area right

George Stanga, presedinte TNL Galati: „Tinerii, o prioritate pentru Partidul National Liberal”

Stanga George
0 comentarii
Comunicate

Comunicat de presa (04 februarie 2015)

 

Partidul National Liberal s-a reunit in data de 31 ianuarie a.c. in cadrul Consiliului National al partidului. Cu acest prilej, inainte de inceperea lucrarilor forului de conducere al PNL, s-a intrunit Comisia de Tineret si Sport din cadrul acestei formatiuni politice, fiind dezbatute obiectivele strategice ale PNL in privinta tinerilor si in domeniul sportului. Dupa cum bine se stie, tinerii si practicarea sportului reprezinta doua elemente de baza pentru prezentul si viitorul unei societati.

Discutiile au plecat de la premisa ca tinerii sunt garantia viitorului unei societati, iar sportul reprezinta un beneficiu pentru viata individuala, dar si pentru stat. PNL isi doreste iesirea din paradigma care s-a instaurat la nivelul societatii romanesti cu privire la tineri, aceea ca se promit foarte multe, dar se realizeaza foarte putin. De aceea, un lucru pe care PNL il considera esential este ca politicile formulate pentru tineri si pentru domeniul sportului sa fie productive si concrete.

In cadrul sedintei Comisei de Tineret si Sport a PNL, presedintele TNL Galati, George Stanga a sustinut ca tinerii din Romania au nevoie de politici publice care sa le asigure cadrul necesar pentru dezvoltarea personala, deoarece acestia reprezinta o resursa de baza pentru stat si pentru viitorul acestuia.

Presedintele TNL Galati a mai precizat ca, printre obiectivele pe care le are in vedere PNL in privinta tinerilor, se numara si sprijinirea angajarii lor in campul muncii, facilitarea accesului neingradit al tinerilor la servicii educationale, dezvoltarea segmentului de educatie non-formala, dezvoltarea competentelor si a spiritului antreprenorial in randul tinerilor, stimularea voluntariatului, prevenirea marginalizarii tinerei generatii, dezvoltarea cooperarii internationale.

„Tinerii sunt o categorie sociala care, daca este sustinuta in mod real, poate reprezenta motorul dezvoltarii unui stat, pe toate palierele. Formularea unei strategii productive si concrete in privinta tinerilor constituie cheia catre solutionarea unora din problemele acestora.

La nivel national, dar si european, o prima problema care trebuie rezolvata in ceea ce ii priveste pe tineri este cea legata de rata mare a somajului. Prin adoptarea de catre stat a unor masuri de stimulare a angajatorilor, politicul si reprezentantii cetatenilor in institutiile publice pot contribui la reducerea acestei rate a somajului. Una dintre masurile propuse de PNL este reducerea CAS la firmele care angajeaza tineri pe o perioada de cel putin un an.

Totodata, invatamantul trebuie sa ofere tinerilor modalitati prin care sa se dezvolte. Investitia in educatia tinerilor reprezinta o investitie in viitor, de aceea este nevoie de facilitarea accesului neingradit al tinerilor la servicii educationale.

De asemenea, un element important in ceea ce priveste accesul tinerilor pe piata muncii il reprezinta si programele de internship. Prin extinderea acestor programe, tinerii pot capata experienta necesara la angajare, pentru ca vechimea sa nu mai constituie una dintre problemele curente ale acestora. In acest sens, exista si o modalitate prin care institutiile publice pot sa sustina aceste programe prin alocarea de fonduri din bugetul local sau regional pentru sprijinirea activitatilor de voluntariat desfasurate in beneficiul comunitatii.

Pentru a crea politici publice concrete si productive, statul roman, prin autoritatile sale, poate dezvolta cooperarea la nivel international, prin incheierea de parteneriate cu tarile cu experienta in materie de politici de tineret”, a afirmat liderul TNL Galati.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>