Header widget area left
Header widget area right

Fiecare cetățean trebuie protejat de statul în care trăiește

Stanga George
0 comentarii
Comunicate

DECLARAȚIE POLITICĂ

Senator PNL George – Cătălin Stângă

 

Stimate colege,

Stimați colegi,

Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a vă aduce la cunoștință o problemă cu care se confruntă câteva mii de gălățeni din localitățile Slobozia Conachi, Pechea și Cuza Vodă. Ploile de săptămâna trecută, coroborate cu topirea zăpezilor au făcut ca acești gălățeni să trăiască din nou cu spaima că locuințele le vor fi inundate.

Vă aduc în atenție această problemă pentru că este responsabilitatea noastră ca reprezentanți ai cetățenilor să le apărăm interesele și să le aducem în atenția autorităților centrale problemele cu care se confruntă prin intermediul intervențiilor noastre de la tribuna Parlamentului.

Locuitorii din Slobozia Conachi, Pechea şi Cuza Vodă trăiesc în aceste zile, din nou, sub ameninţarea apelor. Ploile de zilele trecute au adus aminte de imaginile de anul trecut şi din 2013, atunci când au avut loc inundaţii, iar oamenii au fost sinistraţi. Nici după inundațiile din 2013 și nici după cele din 2016 nu s-a făcut nimic de către reprezentanții Executivului. Speram că, în acest an, Guvernul va găsi de cuviință să își aplece atenția și asupra problemei cu care se confruntă acești oameni.

Însă, stimați colegi, în bugetul pentru anul 2017 nu au fost cuprinși și banii necesari pentru refacerea infrastructurii hidrotehnice pe râurile Suhu și Geru. Amendamentele pe care le-am depus din partea PNL Galați la buget, prin care am solicitat alocarea sumei de 500 de mii de lei pentru aceste reparații, au fost respinse de către majoritatea parlamentară. În această situație am putut vedea cât de mult le pasă parlamentarilor puterii despre oamenii amenințați de furia apelor.

După ce amendamentul privind refacerea infrastructurii hidrotehnice a picat în Parlament, iar bugetul a fost aprobat, ploile care au căzut în Galați au arătat cât de necesari erau acei bani pentru localitățile Slobozia Conachi, Pechea şi Cuza Vodă. Numai săptămâna trecută au fost inundate sute de curți și anexe gospodărești din cauza lipsei unei infrastructuri hidrotehnice adecvată.

Poate văd şi cei din Guvern sau măcar cei de la nivelul partidelor și autorităților gălățene de ce este necesară refacerea infrastructurii pe râurile Suhu şi Geru. Nu este posibil ca aceşti oameni să stea cu teama că se vor trezi cu apă în locuinţe din nou.

În aceste condiții, oamenii din zonă, precum și primarii din aceste localități consideră că au fost abandonați de autorități. Nu este normal acest lucru într-un stat civilizat, un stat care își respectă cetățenii și îi protejează.

Aştept din partea guvernanţilor şi a reprezentanţilor puterii mai multă responsabilitate faţă de cetăţenii pe care îi reprezintă şi pentru care trebuie să lucreze. Sper ca Guvernul să ia în calcul situația din comunele gălățene, deoarece ploile se vor înteți lunile următoare, iar oamenii se vor simți din nou în pericol.

Vă mulțumesc!

Comments are closed.