Header widget area left
Header widget area right

Economia României nu prea duduie, așa cum anunțau pesediștii! Ce vor face acum Dragnea și compania? Vor demite INS?

Stanga George
0 comentarii
Comunicate

Săptămâna trecută, după bilanțul prezentat de președintele Klaus Iohannis, toată suflarea pesedistă a sărit ca arsă acuzându-l pe președinte că minte. Mai mult, nu s-au oprit doar la declarații, ci au prezentat și niște date, pe care de unde le-au scos numai ei știu. Sloganul PSD – ALDE din urmă cu o săptămână a fost: economia duduie, românii câștigă tot mai bine, românii trăiesc foarte bine!
Doar o săptămână a trecut de la avalanșa de mesaje pesediste, de cifre umflate cu privire la situația economiei. Iată că azi INS le dă peste cap toată propaganda celor din PSD – ALDE. Pe scurt, INS spune că economia României a frânat brusc, PIB-ul stagnând față de ultimul trimestru din 2017.
Această încetinire a creșterii economice nu e o surpriză pentru cei care s-au uitat pe cifrele reale ale economiei românești, ci este doar o confirmare a unui trend negativ, descendent pe care s-a înscris economia țării sub guvernarea PSD – ALDE. Toate avertismentele analiștilor economici se concretizează odată cu datele oferite publicului de INS.
Oare își vor asuma cei de la guvernare că au încercat timp de o săptămână să îi mintă pe români cu datele furnizate? Va ieși, într-un final, ministrul de Finanțe să spună care e situația reală? De o săptămână nimeni nu a mai auzit de ministrul de Finanțe, nimeni nu știe unde e. Vedem că ies ba reprezentanți ai PSD-ului, ba vicepremieri care să dea justificări pentru el.
Însă, cel mai important, ce se va întâmpla cu INS după aceste date? În urmă cu câteva săptămâni, INS a intrat direct în subordinea premierului, asta doar ca să îi țină sub control pe cei de la institut. Pentru că au dat cifre care nu le convin celor de la guvernare vom asista la o decapitare a INS-ului? Nu de alta, dar asta e practica pesedistă.
Mai multe detalii pe: https://www.forbes.ro/economia-romaniei-nu-mai-duduie-a-crescut-cu-4-in-primul-trimestru-fata-de-aceeasi-perioada-din-2017-dar-a-stagnat-fata-de-trimestru-al-patrulea-2017-117228

Comments are closed.