Header widget area left
Header widget area right

După alegerea unei noi conduceri legitime, PNL are șansa de a se consolida și de a câștiga viitoarele bătălii electorale

Stanga George
0 comentarii
Comunicate

Duminică, 18 iunie, a fost aleasă în cadrul Consiliului Național al PNL noua echipă de conducere centrală a partidului. Filiala PNL Galați va fi reprezentată în noua conducere de domnul Victor Paul Dobre, cel care a fost ales în funcția de vicepreședinte al regiunii Sud-Est. Îl felicit pe domnul Dobre și pe toți cei care au primit încrederea colegilor din PNL pentru a conduce partidul.

PNL a trecut prin momente bune și prin momente mai dificile în ultima perioadă. După alegerea unei noi conduceri legitime, care vine cu o viziune nouă, cu un plan bine stabilit, avem șansa de a consolida partidul și de a câștiga viitoarele bătălii electorale.

Ludovic Orban are în jurul său o echipă puternică, iar votul colegilor din PNL a fost unul cât se poate de clar în favoarea echipei pe care a propus-o noul președinte al partidului. PNL are nevoie de o strategie bine pusă la punct pentru perioada următoare, iar sub coordonarea lui Ludovic Orban am convingerea că vom reuși să dovedim încă o dată că PNL este cel mai important partid de pe dreapta eșicherului politic.

PNL va avea o conducere dedicată întru totul partidului, iar Ludovic Orban, alături de cei pe care îi va avea în echipa sa, au demonstrat de-a lungul anilor că sunt unii dintre cei mai implicați lideri în viața partidului. De altfel, cei care au beneficiat de susținerea colegilor din PNL cunosc foarte bine partidul în interior.

Pentru PNL era esențial să fie ales în fruntea partidului un om cu experiență bogată, care să dea încredere echipei că împreună putem să devenim mai puternici.

Comments are closed.