Header widget area left
Header widget area right

Comisia Europeană, nu Guvernul PSD – ALDE, dă asigurări că nu se va închide combinatul siderurgic din Galați

Stanga George
0 comentarii
Comunicate

În timp ce guvernul PSD – ALDE asistă nepăsător la situația combinatului siderurgic din Galați, la ce se va întâmpla cu miile de gălățeni al căror trai depinde de existența combinatului, Comisia Europeană oferă primele răspunsuri cu privire la viitorul unității siderurgice, ca urmare a demersurilor inițiate de Partidul Național Liberal. La finalul lunii mai l-am invitat la Galați pe europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan, pentru a prezenta situația combinatului după ce ArcelorMittal a anunțat că îl va înstrăina, cerându-i sprijinul în identificarea de soluții pentru miile de angajați și pentru ca județul Galați să evite intrarea într-o criză economică de proporţii.

După vizita la Galați, Siegfried Mureșan a adresat o interpelare Comisiei Europene cu privire la vânzarea combinatului din Galați de către ArcelorMittal, prin care a solicitat instituţiei europene să precizeze ce demersuri va efectua astfel încât reorganizarea activității combinatului să nu ducă la pierderi de locuri de muncă. De asemenea, în documentul înaintat Comisiei Europene, europarlamentarul PNL a solicitat organismului european să prezinte garanţii că stimulii financiari pe care ArcelorMittal s-a angajat să îi ofere viitorului cumpărător vor fi acordați.

Așa cum rezultă din răspunsul oferit de către doamna Margrethe Vestager, comisar european pentru concurenţă, „ca parte a angajamentelor asumate, ArcelorMittal nu trebuie să închidă activele de producție, ci mai degrabă să le vândă unui/unor nou/noi cumpărător(i), care dispun(e) de expertiza necesară și de stimulente pentru a continua să le exploateze în calitate de concurent viabil pentru ArcelorMittal”.

De asemenea, tot din răspunsul comisarului european rezultă că, în ceea ce privește procedura, ArcelorMittal are responsabilitatea de a face o propunere oficială unui potenţial cumpărător, procedura prevăzând că, în acest caz, „Comisia trebuie să aprobe cumpărătorul pe care ArcelorMittal îl propune”. În acest fel, potrivit oficialului european, Comisia este în măsură să se asigure că acest cumpărător îndeplinește o serie de criterii predefinite, menite să garanteze funcționarea adecvată a combinatului în urma schimbării proprietarului. Mai precis, cumpărătorul va trebui să demonstreze Comisiei că dispune de resursele și stimulentele necesare pentru a exploata combinatul pe termen lung.

Astfel, din răspunsul primit de europarlamentarul PNL reiese că vânzarea combinatului către un cumpărător care ar avea în vedere închiderea sa nu este o soluție acceptată de organismele europene, ceea ce înseamnă că reprezentanții Comisiei Europene nu iau în calcul altă variantă decât aceea ca activitatea combinatului din Galați să continue.

Totodată, ca parte a angajamentului asupra căruia reprezentanții ArcelorMittal au convenit, aceștia trebuie să rezerve pentru cumpărător resurse financiare substanțiale, care nu pot fi utilizate decât pentru finanțarea noilor investiții în combinatul de la Galați. Așa cum arată oficialul european, ArcelorMittal s-a angajat să plaseze suma în contul de garanție, în beneficiul noului cumpărător, care va alege ce investiţii va face, dar care va putea accesa această sumă exclusiv pentru investiții privind extinderea producției de la Galați.

După răspunsul oferit de comisarul european Partidului Naţional Liberal, gălățenii primesc într-un final informații despre ce rezervă viitorul combinatului siderurgic. Din partea autorităților statului încă întârzie răspunsurile. Nimeni din guvernul PSD – ALDE nu vorbește despre situația combinatului din Galați. Ca de fiecare dată, se demonstrează că actualul guvern PSD – ALDE nu este preocupat de problemele adevărate ale oamenilor.

PNL nu va sta cu mâinile încrucișate și va încerca să ofere gălățenilor toate detaliile cu privire la ceea ce urmează să se întâmple cu combinatul siderurgic din Galați. Prin reprezentanții PNL din Parlamentul European voi încerca să aduc problemele gălățenilor pe agenda europeană, deoarece acestea nu reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare.

Comments are closed.